"Acum europenii vor trebui să încerce evita înfrângerea Ucrainei și ce rămâne din securitatea europeană. S-ar putea să nu fie posibil, dar încă este posibil este oportun să încercăm să ridicăm costurile cât mai mult posibil a unei „victorii” lui Putin și, în același timp, îl izolează pe Trump”. După șocul de a fi asistat la „una dintre cele mai mari dezastre diplomatice din istoria modernă”, așa cum a fost definită de mulți,întâlnire zilele trecute la Washington între președintele ucrainean Zelensky și chiriașul Casei Albe, Atu, Stefano Silvestri, fost președinte al Institutului de Geopolitică IAI și expert în afaceri militare, face bilanțul cu FIRSTonline.
Credeți serios că europenii pot reuși să se unească, să stea împreună și să-l contracareze lui Trump?
„Desigur, acest lucru poate părea imposibil, având în vedere comportamentele observate până acum. Europa care îl izolează pe Trump ar putea să-și amintească acel titlu celebru din London Times, „Ceață pe Canal – Continent izolat”. Nu este vorba de a spera într-un fel de triumf postum pentru De Gaulle, alergic la orice nu era „continent”, Marea Britanie în primul rând, dar și SUA. Cu toate acestea, este esențial să demonstrăm prin fapte că noi europenii credem în respectarea legii și a acordurilor semnate. Pentru că despre asta este vorba, legi și acorduri, nu simpatii personale, atitudini de agresiune și educație instituțională și umană proastă”.
Vrei să spui că este vorba despre a-i explica lui Trump că nu se află într-un bar din Texas (cu tot respectul pentru Texas) să se bată cu cineva care nu-i place? Poate sprijinit de prietenul lui necinstiți (Vance) care dă prima lovitură? Și cine îi poate explica? Bruxelles? Paris? Londra? Berlin? Sigur nu Roma...
„Desigur, poate părea că facem apel la vuietul șoarecelui. Este legitim să credem așa. Dar nu aș supraestima puterea altora. Ca să dau doar un exemplu, pentru că nu mă ocup de economie și finanțe, dar așteptările de creștere a PIB, conform analiștilor, sunt mai mici decât se aștepta; comportament, întâmplător, din cauza amenințării tarifelor care împing companiile să importe mai multe mărfuri decât se aștepta. Ca să nu mai vorbim de faptul că comitetul Fed a decis să mențină ratele dobânzilor neschimbate, semnalând că nu se grăbește să relaxeze politica monetară. În timp ce indicii bursieri se închid din ce în ce mai mult. Pe scurt, SUA lui Trump este mai slabă decât a lui Bush Jr. iar neoconservatorii, cunoscutii neocons. Și aceia, să nu uităm, au eșuat.”
Profesore, credeți că, pe lângă Moscova, Beijingul scoate și șampanie pentru această diviziune tragică a Occidentului?
„Nu știu ce cred ei la Beijing, China ne-a obișnuit cu tăceri vechi și scenarii care par imuabile. Doar ca să se treacă brusc în noua lume pe care o crease între timp. La fel ca „chinezizarea” infrastructurii Africii, de exemplu, care s-a întâmplat fără ca nimeni (cu excepția rușilor și turcilor) să i se opună. De fapt, dacă aș vrea să glumesc, aș spune că ceea ce se întâmplă astăzi mă duce cu gândul la acel film în care Sordi, un ofițer al Armatei Regale, după 8 septembrie, telefonează la comanda să spună că nemții s-au aliat cu americanii și trag în italieni. Inimaginabil. Exact ca ceea ce se întâmplă astăzi: cine și-ar fi imaginat vreodată că Trump îl va sprijini pe Putin preluând toată propaganda lui? Cu toate acestea, există o metodă pentru nebunia lui Trump, așa cum ar fi spus Shakespeare. Președintele SUA își dorește cu tărie axa cu Putin, astfel încât să o abandoneze pe cea cu Xi. Desigur, încă nu este clar ce vrea Xi cu adevărat, dar și Putin vrea ceea ce vrea Trump? Dacă considerăm alianțele ca pe un fel de căsătorie, acești domni sunt un grup de swingers: partenerii nu sunt fix, o dată unul, o dată altul. Un lucru poate fi aventurat cu privire la politica Beijingului: Xi va încerca să profite de haosul provocat de furia lui Trump pentru a se apropia de Bruxelles, ajutat de „frenezia tarifară” a președintelui SUA. Și va fi o altă poveste.”
Un lucru este sigur: „Ziua de după” readuce problemele și problemele exact acolo unde erau înainte ca un președinte necalificat să fie ales în America, în sensul strict al termenului, adică cineva care nu poate fi calificat, un lider, așa cum scria el Ernesto Galli de la Loggia pe Corriere della Sera, care ne face să uităm America pe care o cunoșteam, cea cu „puterea magică a libertății” și care îi obligă pe europeni să accepte o provocare la care nu credeau că o vor înfrunta, cea lansată de cel mai mare aliat al lor. Pe scurt, pe teren, în Ucraina, războiul continuă; Într-adevăr, rușii, revigorați de sprijinul „noului” și „de neconceput” lor aliat american, și-au intensificat atacurile, masacrând și distrugând. În timp ce în capitalele europene oamenii încearcă să găsească o cale de urmat. Ceea ce înseamnă în primul rând să ne gândim la o apărare pe care până alaltăieri o delegasem „prietenului” nostru american.
Este posibil, domnule profesor? Unde suntem?
„S-a ajuns la un acord în cadrul NATO pentru a crește cheltuielile pentru apărare la minimum 2% din PIB. Dar cineva și-a dorit imediat să fie în fruntea clasei. Unii au indicat 3%, alții 4% și alții chiar 5%. Chiar și câștigătorul alegerilor din Germania, și următorul cancelar, Friedrich Merz, a anunțat că dorește să dubleze alocarea extraordinară decisă de predecesorul său, de la 100 la peste 200 de miliarde de euro. Semnalul este cu siguranță pozitiv, din moment ce Europa, din 1989, când a căzut Zidul Berlinului și Uniunea Sovietică a dispărut la scurt timp după, și-a redus periculos bugetele de apărare și acum se trezește nevoită să-și revină rapid după aproape patruzeci de ani de dezarmare progresivă. Însă cifrele din ce în ce mai mari care ajung la noi din diverse colțuri ale Alianței riscă de fapt să fie irosite sau utilizate mai puțin decât optim dacă nu sunt canalizate acolo unde este cu adevărat nevoie. Și nici astăzi nu știm cât ar trebui să cheltuim efectiv și în ce interval de timp. În loc de o planificare clară, chiar dacă urgentă, parcă suntem prinși într-un fel de joc grotesc de cucuzzaro: și de ce 2, și de ce 3, 4 sau mai multe cucuzze?"
Care ar fi calea corectă?
„Să fiu serios, țările interesate să depună un efort comun real și eficient ar trebui, în primul rând, să creeze un centru de planificare și comandă, cu alte cuvinte un Stat Major multilateral, care să facă ceea ce îi spune NATO atâta timp cât funcționează, dar care între timp se va ocupa de creșterea capacităților europene de apărare a frontierei de est și a Ucrainei, tot în așteptarea momentului în care NATO va începe să își piardă terenul. În acest scop, va trebui să evalueze ceea ce avem la dispoziție astăzi, chiar și fără americani sau cu o prezență foarte limitată a acestora, și să stabilească ce avem nevoie cel mai urgent și ce vom putea dobândi treptat în timp”.
E factul acesta?
„În acest moment se va putea stabili costul real al efortului necesar, cât se poate găsi în bugetele obișnuite și cu alocări extraordinare, eventual prin activarea unui sistem integrat de achiziție în comun, poate folosind și instrumentele deja pregătite de Uniunea Europeană. Și vom vedea, de asemenea, dacă va fi potrivit să creăm o datorie comună. La urma urmei, ne confruntăm cu o urgență. Când a fost vorba de combaterea epidemiei, nu am decis mai întâi cât dorim să cheltuim, ci am decis ce trebuie să cumpărăm, apoi am găsit banii”.
