Mai întâi războiul din Ucraina, apoi tensiunile din Orientul Mijlociu și în cele din urmă ultimul șoc al alegerilor americane. Nu a existat pace de ani de zile piata energiei la nivel mondial. Există discuții despre producția de petrol („drill baby drill”), există discuții în Europa despre soarta acordului verde și, între timp,energia este din ce în ce mai scumpă.
Problema este a tuturor, cu siguranță nu doar italianului. Uită-te doar la prețurile cu ridicata din Bătrânul Continent și este clar cum situația din Peninsula este comparabilă cu cea din alte state europene.
Comparând cele mai recente date privind costul energiei pe MWh, observăm că în termeni procentuali creșterile au fost mai limitate pentru Italia decât pentru alte națiuni mari.
Strigătul de durere al industrie dar rămâne din țara noastră. Și asta pentru că, la o parte din procente, prețul final în Italia rămâne ridicat. Așa că de săptămâni întregi, între evenimente, Instagram sau interviuri, lumea industrială, în special acea parte legată de companiile mari, cere să se facă ceva pentru reducerea decalajului de competitivitate cu concurenții europeni.
Cu ani în urmă lucrurile erau altfel. Istoria ne spune că prețul cu ridicata al energiei electrice pentru companiile mari consumatoare de energie (adică cele a căror activitate este foarte dependentă de utilizarea energiei) din Italia a avut tendința de a fi aliniat cu alte țări europene până în 2020. Apoi, criză de energie, combinat cuabsența nucleară de la mixul de generații și până la politici de puternic subvenţie implementate în unele țări europene, au schimbat imaginea în mod semnificativ. Fără măsuri de sprijin, prețul mediu cu ridicata în Italia în perioada 2015-2020 a fost de aproximativ 50 de euro pe MWh, care a crescut la aproximativ dublu în 2023-24 după criză.
Trebuie spus că deja imens resurse s-au dedicat în ultimii ani sprijinirii competitivității întreprinderilor și a altora Măsuri sunt direct pentru a reduce și mai mult diferența de costuri în comparație cu alte țări europene.
Puțină lume știe că de ani de zile problema competitivității a fost considerată o prioritate de țară și din acest motiv companiile s-au putut bucura de o serie de beneficii finanțate prin facturi. ACOLOinterconector Este o măsură introdusă în 2010, care permite companiilor mari consumatoare de energie să plătească, pe o parte din consumul lor, un preț egal cu cel al piețelor învecinate, care este structural mai mic (în special în Franța datorită prezenței energiei nucleare). Mecanismul costă sistemul aproximativ 400 de milioane pe an. THE'întrerupere Este activ din 2008 și oferă acces la proceduri competitive pentru furnizarea serviciului de întrerupere temporară a încărcăturii în caz de necesitate a Ternei și are o valoare de aproximativ 500 milioane. Un serviciu activat doar în rare cazuri de urgență dar care garantează consumatorilor de energie o compensare stabilă a costurilor. În cele din urmă există „rambursarea costurilor indirecte de CO2”, o măsură activată în 2020 care compensează costurile cu CO2 transferat de producătorii de energie termoelectrică în prețul final al energiei electrice, un stimulent care în prezent valorează în jur de 140 de milioane și pe care guvernul și-a planificat să îl dubleze în 2025.
Tocmai acest ultim element, și anume rambursarea costurilor indirecte de CO2, este cel pe care Comisia s-a bazat puternic. Germania după eliminarea treptată a energiei nucleare, pentru a-și ajuta afacerile și pentru a aduce prețul final să fie extrem de competitiv.
În cele din urmă, oamenii înfometați de energie beneficiază și de pe urmascutire totală unora componentele tarifare pentru a acoperi costurile generale ale sistemului (așa-numitele ASOS, costuri pentru sprijinirea surselor regenerabile) pentru un total de aproximativ 1,1 miliarde de euro.
Pentru 2025 sunt planificate măsuri suplimentare pentru companiile consumatoare de energie care, adăugate la cele deja descrise, ar putea aduce prețul final pentru aceste companii la valori comparabile cu cele ale Spania şi mult mai aproape de cele ale Germania e Franța.
Printre măsurile menționate se numără de exemplu Energy Release 2.0, destinat companiilor cu consum mare de energie electrică care se vor putea bucura de prețuri competitive în schimbul angajamentului de a instala o nouă capacitate regenerabilă care să fie construită în termen de trei ani.
Va fi suficient? Așa speră lumea politicii. Și ministrul Gilberto Pichetto Fratin Între timp, accelerează cât poate de mult introducerea tehnologiei nucleare.
Pentru cei care cunosc, aceasta este o soluție necesară și inevitabilă. Dar cel ori pentru energia nucleară de nouă generație vor fi în continuare lung și prin urmare această nouă tehnologie nu va aduce beneficii imediate.
Pe termen scurt realul soluție este producţia din energiile regenerabile. O soluție care există într-un paradox: toată lumea o cere, dar puțini o autorizează. Și așa sunt cantități mari de energie pe rampa de lansare, dar care nu văd lumina zilei în așteptarea permiselor sau legate în întârzieri birocratice. Pe scurt, atât procesele energetice, cât și cele de aprobare sunt regenerabile.
Apoi mai este problemahidroelectrice, care dintre sursele regenerabile este cea care garantează cel mai mare aport energetic și mai presus de toate este cea mai programabilă deoarece nu este supusă întreruperilor pe care le suferă energia eoliană și solară.
Păcat că, chiar și în acest caz, Italia a marcat un autogol și ministrul Afacerilor Europene a spus-o clar. Thomas Foti într-o serie de interviuri cu agenții și ziare.
„În problema licitației concesiunilor hidroelectrice, trebuie să găsim un punct de „acord” cu Bruxelles-ul pentru că Italia s-ar afla într-o situație de disparitate față de alte țări europene”. Pe scurt, „regulile privind concesiunile dorite de Guvernul Draghi ne penalizează”, este teza ministrului. Va fi nevoie de toată diplomația Italiei pentru a debloca situația, dar consumatorii de energie ar trebui să susțină o soluție care să deblocheze rapid investițiile și electricitatea.
