Africa ține până la Covid, dar 7 handicapuri îi împiedică decolarea

Pe 5 mai 2020, italienii au avut la dispoziție 4 ore 42 de minute și 34 de secunde pentru afla mai multe despre Africa că nu erau bărcile oamenilor disperați care alarmează, deranjează sau cel mult se mișcă. Era vorba despre urmărirea maratonului video pe care Ministerul de Externe l-a organizat pentru a sărbători Ziua Africii, înființată la 25 mai 1963, ziua în care s-a născut Organizația Unității Africane, din 2002 pur și simplu Uniunea Africană. Un mare efort, depus în 50 de videoclipuri, timp în care culoarea densă a culturii africane a urmat declarațiile politice ale șefilor de stat, miniștrilor de externe, reprezentanților organizațiilor internaționale și naționale. Muzică, literatură, artă, modă. Acest lucru a fost puternic dorit de viceministrul Emanuela Del Re, a cărei intervenție a fost în afara practicii politice obișnuite. Pentru a-și saluta prietenii africani, Del Re a ținut să cânte, intrigant și surprinzător printre altele pentru frumoasa intonație, „Malaika”, o cunoscută melodie de dragoste făcută celebră de Miriam Makeba, regretata „mama Africa”.

Dar câți italieni au încercat să afle mai multe despre Africa conectându-se direct la site-ul Ministerului Afacerilor Externe sau prin Youtube? Peste zece mii de contacte, spun cifrele. Cifră remarcabilă. Păcat că presa mare și știrile mari au făcut foarte puțin pentru a spori Ziua și deci să dărâmăm undeva acel zid al ignoranței care continuă să ne despartă de Africa.

cu toate acestea Africa este un continent care crește cu 3,8% pe an, este un pământ tânăr (media de vârstă a africanilor, conform datelor oficiale, este de 19 ani, față de 45 în Italia). În 2050 va avea 2,4 miliarde de oameni: înseamnă că unul din patru locuitori ai Pământului va fi african, vor avea pielea neagră mai exact, iar pentru unii va fi mereu o problemă. Datorită fertilității excepționale a femeilor de pe continent, pe care le aduc pe lume în medie 4,6 copii (2,1 este rata care asigură fluctuația generațională). Și în ciuda acestui fapt Africa rămâne un continent în mare parte subpopulat (33 de locuitori pe kmXNUMX) si cu un potential enorm de dezvoltare (se mândrește cu 60% din terenul arabil și cu 65% din resursele naturale neexploatate ale planetei).

Italia este un partener valoros. Suntem implicați în 11 țări cu proiecte în agricultură, tăbăcării și formare. Ca să nu mai vorbim de giganți, precum Eni, care au fost mereu acolo. Este adevărat, terorismul rămâne un flagel devastator și înrolează tineri atrași de bani ușori, precum și de o presupusă viață aventuroasă.

Pentru a discuta despre continent, vorbim cu cei care au de-a face cu el de mai bine de 30 de ani, directorul Africii Subsahariane la Ministerul de Externe, Joseph Mistretta. Înainte de a-și prelua postul la ministerul de externe, Mistretta a fost ambasador în Angola și Etiopia, a lucrat în ambasadele Libiei (pe când Gaddafi încă trăia și domnea), Marii Britanii și Statelor Unite. Scrisul este una dintre distracțiile preferate ale ambasadorului și o cultivă pe două direcții: una legată de experiențele sale profesionale din Africa; celălalt la alcătuirea de povești ușoare, basme în adevăr, în care îi place să înfrunte contradicțiile cotidiene. Chiar în aceste zile două dintre cărțile sale ajung în librării, aproape simultan din cauza problemelor legate de Covid: „La Bottega degli Alibi-Non birocratic tales” (edizioni Luogonteriori), ilustrată printre altele de un alt diplomat, Nicolò Tassoni Estense ; și eseul „Căile Africii: viitorul continentului între Europa, Italia, China și noi actori” (ediții Infinito), a cărui prefață este de Romano Prodi.

Domnule director, sunteți mulțumit de maratonul video de la Farnesina?

„Sincer că da, și mai presus de toate sperăm că spectatorii imaginilor sunt, inclusiv mulți tineri și, de asemenea, membri ai diasporei din Italia. A fost o inițiativă inovatoare de a sărbători Ziua Africii, în ciuda situației medicale și de sănătate. După o zi de difuzare, cele patru videoclipuri au primit mii de vizualizări și numeroase mulțumiri din partea publicului; printre altele, va rămâne accesibil câteva zile și, prin urmare, poate fi încă văzut. În final, limitările impuse de Covid ne-au permis să ajungem la o audiență mai mare decât o ceremonie normală, obișnuită, ținând cont și de faptul că videoclipul este difuzat pe site-urile birourilor noastre diplomatice din Africa”.

Toată lumea se aștepta la un masacru în Africa la apariția virusului Corona. Din fericire, numărul contagiilor și al deceselor a fost scăzut. Potrivit datelor oficiale de la Uniunea Africană, au fost 3.348 de morți, 111.348 de infectați, nimic în comparație cu Italia de exemplu, cu cei peste 32 de morți și 230 de infectați: cum explicați această rezistență africană?

„Într-adevăr, până acum în Africa virusul a lovit mai puțin violent decât în ​​alte părți ale lumii. Printre multele explicații care au fost citite, aș crede că vârsta medie tânără a populației africane ar fi putut fi factorul determinant. Condițiile deosebite de aglomerație în care trăiesc majoritatea oamenilor pe continent sunt, în schimb, cel mai riscant element. În ciuda acestor note cel puțin parțial pozitive, repercusiunile economice ale pandemiei par îngrijorătoare. Deja mulți lideri continentali, împreună cu Uniunea Africană, cer de la comunitatea internațională o amânare puternică a dobânzii la datorii, o anulare a datoriei în sine și o injectare de noi împrumuturi în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, pentru a face față efectelor. a coronavirusului asupra economiilor locale. Această solicitare este examinată de țările G20, dintre care Italia va avea președinție în 2021”.

SNe referim adesea la Africa ca și cum ar fi o țară uriașă. În schimb, continentul nu este un monolit. Care sunt principalele diferențe între diferitele regiuni?

„Continentul include 54 de state și este evident că în el există diferențe politice, economice, sociale și culturale. Există însă și o anumită omogenitate între regiuni, de exemplu în cele din Marea Mediterană și Maghreb; în Africa de Vest; în zona deosebit de critică a Sahelului în acest moment; în Cornul Africii; în Africa Centrală; și în Africa de Sud. Și aceste particularități stau la baza existenței a cât mai multe organizații regionale, precum de exemplu Ecowas în Africa de Vest, Eas în Africa de Est, Sadcc în zona de Sud, Igad în Cornul Africii etc. Generalizările, într-un context atât de larg și variat, sunt întotdeauna greșite, la fel ca și utilizarea unor sloganuri ușor de utilizat, care nu ajută la înțelegerea profundă a provocărilor, dificultăților, dar și a ambițiilor continentului. În același timp, este și adevărat că există un fir comun care leagă între ele atmosferele, obiceiurile, tradițiile și populațiile africane”.

În timp ce Covid 19 a izbucnit în Africa „franceză”, așa cum sunt încă adesea definite 15 țări din Africa de Vest și Centrală, au abandonat moneda născută din decolonizare, francul CFA, ca să spunem așa, pentru a o transporta către Eco, o nouă monedă. și în întregime africană. În opinia dumneavoastră, se va schimba și ponderea Franței în Africa?

„Fără îndoială, în ultimii ani, a existat o antipatie tot mai mare față de țările francului CFA față de această monedă și limitele pe care aceasta le pune asupra dezvoltării economiilor locale, cum ar fi, de exemplu, plata a 50% din rezervele valutare către Tezaur. al Parisului. Lansarea Eco de către 15 state africane este un element de inovație semnificativă în panorama economică continentală, la fel ca și aprobarea, în 2019, a Acordului continental de liber schimb (Cfta), pentru eliminarea progresivă a tarifelor vamale și a liberului schimb în Africa. . În ambele cazuri însă, clamorul media tinde să ascundă numeroasele dificultăți de adaptare și armonizare economico-financiară încă de depășit, înainte ca ambele reforme importante să intre efectiv în vigoare, cât și în cazul Eco, de exemplu, procesul necesar de convergenţa economiilor zonei. În ceea ce privește pesoul francez, cu sau fără franc CFA, Franța va rămâne oricum o țară lider, mai ales în Africa de Vest, în principal din motive culturale”.

Anul acesta sărbătorește și sfârșitul colonizării pentru majoritatea statelor africane: ce s-a schimbat din 1960 și ce nu a funcționat?

„Atingerea independenței de către multe state africane în 1960 (și împrejurimile sale) a fost întâmpinată cu mare entuziasm de către liderii continentali ai vremii și este logic că a fost așa: africanii au accesat în sfârșit puterea, pentru a nu renunța niciodată la ea. din nou, de atunci. Dar dacă este adevărat că 1960 a fost un an fundamental, este și adevărat că multe țări africane și-au obținut independența mulți ani mai târziu, și adesea după conflicte tragice. De exemplu, fostele colonii portugheze precum Angola la mijlocul anilor 70, Zimbabwe în anii 1980, Namibia în 1990, Eritreea în 1993, Africa de Sud cu sfârșitul apartheidului în 1994 și Sudanul de Sud chiar în 2011. Aceste date ne amintesc că Statele africane, așa cum le cunoaștem astăzi, sunt un fenomen foarte recent și tânăr, iar acest tânăr explică o mare parte a fibrilației pe care continentul a experimentat-o ​​periodic și continuă să o experimenteze. Deși este greu de selectat ce a funcționat și ce nu a funcționat, într-o sinteză extremă aș spune că 7 cauze cu siguranță nu au ajutat la decolarea africană. Prima a fost lipsa de pregătire a fostelor țări coloniale asupra viitoarelor clase conducătoare autohtone, în ajunul proceselor de independență. A doua este consecința primei, și anume o nepregătire politică și administrativă generală a noilor lideri. Pe locul al treilea aș pune o puternică încărcătură ideologică de inspirație sovietică a numeroși lideri continentali, care s-au aventurat în proiecte economice care s-au dovedit a fi falimentare în cele din urmă. Al patrulea nu poate fi decât contextul Războiului Rece. Pe al cincilea, corupția, o otravă răspândită în majoritatea claselor conducătoare de pe continent. Al șaselea este seria de războaie civile, lovituri de stat și conflicte între țări care nu s-au oprit niciodată. Și în sfârșit, dar nu în ordinea importanței, persistența practicilor de exploatare economică în folos propriu de către fostele țări coloniale, în primii ani de la obținerea independenței, dar nu numai. Astăzi, ca și în toate țările tinere, există încă probleme de „guvernare” în multe țări africane, dar altele au atins o stabilitate considerabilă și ritmuri anuale considerabile de dezvoltare. Printre acestea din urmă se numără Rwanda, Ghana, Etiopia, Kenya, Senegal, Angola, Mozambic, Coasta de Fildeș, Nigeria, ca să menționăm doar cazurile cele mai relevante. Pe scurt, Africa este în creștere, matură economic și politic și aspiră la un rol de lider pe arena internațională. Aceasta este o cerere mai mult decât legitimă, cu care se confruntă, de exemplu, Uniunea Europeană a lansat în 2017, cu ocazia summitului UE-UA de la Abidjan, Nigeria, un proiect avansat și modern de parteneriat egal, care rămâne o piatră de temelie pentru viitorul relaţiilor dintre cele două continente”.

Un plan Marshall este adesea invocat și pentru Africa. Este aceasta modalitatea de a scoate în sfârșit marele continent din criză?

„Orice așa-numit Plan Marshall pentru Africa nu poate neglija rolul central al sectorului de formare profesională, pregătirea pentru capacități operaționale specifice (consolidarea capacităților, așa cum se spune în jargon), educația universitară și postuniversitară. Un continent în creștere trebuie să poată conta pe manageri și cadre bine pregătiți, pe o îngrijire medicală mai bună decât în ​​prezent, pe experți în finanțe, economie, telecomunicații și așa mai departe. Nu este vorba doar de a investi în infrastructură sau servicii, ci mai ales de a face investiții strategice în tinerii și femeile de pe continent, care aspiră pe bună dreptate la un viitor de stabilitate și prosperitate. Acesta este motivul pentru care s-a născut Agenda 2063, adică setul de proiecte pe care Uniunea Africană și Comisia Economică pentru Africa a Națiunilor Unite le-au pus în pregătire. Există și un loc pentru Europa în această Agendă: dacă vrem să eliminăm problemele care se materializează uneori în bărci de oameni disperați, ar trebui să sprijinim și să sprijinim acest proces cu o viziune strategică pe termen lung”.