Peste un an, numărul va fi rotund: 80 de aniversări. A fost 2 iunie 1946 când votul poporului italian în favoarea Republică – pentru prima dată când femeile și-au exprimat opiniile – a încununat lupta pentru eliberare de nazism și fascism și a fost premisa constituție. Acea dată a devenit Ziua Republicii noastre. Ce înseamnă astăzi 2 iunie, între principiile libertății, democrație și solidaritate în viața actuală și reforme plus referendumuri la ușă, vorbește despre asta într-un interviu cu PRIMUL online profesorul Stefano Ceccanti, constituționalist, fost membru al parlamentului și profesor de drept public la Universitatea La Sapienza din Roma.
Chiar ieri, în ajunul aniversării de astăzi, șeful statului, Sergio Mattarella, a ținut să amintească faptul că „sarcina de a pune în practică în mod concret idealurile constituționale, de a le face vii în societate ca un criteriu constant de inspirație a alegerilor, este o misiune care nu se epuizează niciodată, încredințată în fiecare zi în primul rând grijii celor care, cu dăruire și competență, își depun eforturile în instituții și în societatea civilă. Constituția, de fapt, încredințează fiecărui cetățean responsabilitatea de a contribui la coeziunea socială a țării. În diferitele domenii de acțiune, intervine angajamentul de a asigura plenitudinea efectivă a drepturilor, cu servicii eficiente, legalitate și securitate”.
Totuși, riscul unei involuții autoritare în Italia a fost denunțat de multe partide și de mult timp.
Profesorul Ceccanti, Ce principii ale Constituției noastre își mai găsesc loc în această aniversare și care sunt părțile Cartei care merită o actualizare?
„Nu subscriu la o linie de constituționalism anxios care descrie problemele clasice de care suferim și pe cele noi care pot deriva din alegerile greșite ale actualului Guvern, cum ar fi căderea dintr-o epocă de aur care ar fi rămas în urmă. Principiile Constituției, cele din primele articole ale Constituției noastre, integrate recent prin explicitarea dreptului la mediu, sunt larg înrădăcinate în societatea italiană. Problemele nu rezidă deloc într-o presupusă lipsă de înrădăcinare a principiilor, ci în căutarea de noi instrumente și noi medii pentru a le face să trăiască eficient.”
Decret de securitate, atacuri asupra sistemului judiciar, libertatea presei: guvernul de dreapta pare destul de inconfortabil cu democrația. Cât de sănătos este statul de drept în Italia?
„Cred că ar trebui să avem în vedere două aspecte. Prima este diferența dintre legile greșite și legile neconstituționale. Personal, din punct de vedere al direcției politice, nu sunt de acord cu aproape nimic din alegerile actualei majorități guvernamentale, dar faptul că nu sunt de acord cu ele, că, în funcție de caz, le consider greșite sau chiar extrem de greșite, nu înseamnă că sunt automat neconstituționale. Adesea, sunt alegeri greșite care reflectă însă alegeri care sunt ele însele greșite: de exemplu, dependența informațiilor publice de guverne” pro tempore E real, dar nu e nou. Au existat doar rare excepții. A doua întrebare: statul de drept în sistemele noastre juridice este garantat de trei elemente cheie care încă joacă un rol benefic. Adică: o Curte Constituțională absolut independentă, o Președinție autoritară a Republicii, apartenența la Uniunea Europeană. Sunt elemente permanente ale sistemului nostru care își îndeplinesc foarte bine funcția.”
Referitor la sistemul judiciar: este separarea carierelor un lucru bun, un lucru rău sau o necesitate constituțională?
„Separarea carierelor în sine nu poate fi cu siguranță demonizată. Nu este exclusă de Constituția actuală, atât de mult încât am putut organiza două referendumuri abrogative asupra unor legi ordinare care au mers în această direcție și, în orice caz, la nivelul legislației ordinare, am mers oricum în această direcție, reducând trecerile de la o funcție la alta la una singură. Dezbaterea este deschisă mai ales de când, în 1999, o revizuire constituțională a introdus principiul «al treilea judecător» în articolul 111, care are cea mai naturală consecință a separării. Acestea fiind spuse, SE, problema crucială este VENI. Nu este clar de ce această alegere ar trebui legată de forme de tragere la sorți iresponsabilă care ar slăbi capacitatea reprezentativă a Consiliilor Superioare ale Magistraturii. Criticile sunt foarte justificate dacă nimeresc ținta. VENI, nu SE".
Unii spun că, după rezultatele pactului genovez „extralarg” care a adus centrul-stânga (înapoi) la victorie în capitala Liguriei și pe Silvia Salis să fie aleasă ca nou primar, este probabil ca premierul Giorgia Meloni să dorească să accelereze reforma legii electorale, în perspectiva alegerilor generale din 2027, deoarece – cifrele la îndemână – opoziția este capabilă să devină competitivă cu centrul-dreapta dacă și când se va uni. Profesorul Fulco Lanchester a numit-o „hiperkinetism electoral compulsiv”, adică tactici dictate de moment. Ce nume îi dai?
„Aș inversa problema. Putem lăsa legea electorală așa cum este? Evident că nu, pentru că este criticată pe larg atât în ceea ce privește identificarea precisă a candidaților (listele sunt blocate, iar circumscripțiile electorale sunt prea mari), cât și în ceea ce privește legitimitatea directă a Guvernului, care trebuie să fie mai prezentă pentru a-l face pe cetățean arbitrul alegerilor Guvernului. În acest moment, ar fi nevoie de un tabel pentru a încerca să se aprobe o lege într-un mod comun, așa cum s-a întâmplat cu legea Mattarella, cu legea primarilor din 1993 și cu legea regională din 1995. Numai dacă această încercare ar eșua, majoritatea ar putea să o aprobe singură. Aici, însă, mă tem că, încă o dată, vor să o aprobe doar de către majoritate, o alegere legitimă, dar radical nepotrivită, pentru că contribuie inevitabil la acel hiperkinetism despre care vorbește profesorul Lanchester.”
Mai multe reforme electorale. O serie de proiecții par să fi creat alarmă în centrul-dreapta, conform căreia, cu sistemul actual, majoritatea ar avea de suferit în circumscripțiile uninominale din Sud: și acesta ar fi primul aspect abordat. Dar printre ipotezele care circulă cel mai insistent se numără: un sistem proporțional cu un bonus majoritar de 15% odată ce pragul de 40% este depășit (se vorbește și de 42%, iar în centru-stânga 45% ar putea găsi consens), un lider blocat și preferințe pentru restul listei. Ce părere aveți?
„Cea mai bună metodă pentru a facilita atât alegerea candidaților, cât și legitimitatea directă a Guvernului este utilizarea circumscripțiilor electorale majoritare uninominale, mai bine dacă cu un sistem cu două tururi, atunci când - ca în cazul nostru - plecăm de la un nivel ridicat de fragmentare. Dacă toți parlamentarii sunt aleși în circumscripții (și mai bine dacă cei 600 de aleși sunt reuniți într-o singură cameră politică), o relație reală între ales și elector este garantată, iar logica majoritară este mai naturală. Crearea unei majorități nu este asigurată, dar este puternic încurajată”.
Sisteme de recompensă: De acord sau dezaprobator?
„Nu este interzis constituțional – Curtea a spus deja acest lucru – să se recurgă și la sisteme de bonusuri care oferă o majoritate în locuri celor care au atins deja 40% din voturi. Aici ar exista avantajul garanției majorității, dar există diverse probleme și contraindicații. Dacă există două Camere, cum se reglementează posibilitatea unor majorități diferite? Ce se face dacă nu se atinge 40%? Cum se aleg parlamentarii individuali, având în vedere că preferințele i-ar face să concureze în circumscripții foarte mari? Dacă se blochează candidații de top și se lasă ceilalți să concureze pentru preferințe, în partidele mici și mijlocii ar trece doar candidații de top, în partidele mari și cei aleși cu preferințe. O contradicție nu de mică importanță. Nu cred că este de așa natură încât să determine neconstituționalitatea, dar costurile ar fi mai mari decât avantajele față de alternativa circumscripțiilor uninominale cu vot în două tururi.”
Și ce se întâmplă dacă apar îndoieli cu privire la constituționalitate?
„Dacă există vreo problemă de natură constituțională, știm că Curtea acceptă cazuri înainte de implementarea legilor electorale, iar acesta este un element important al statului nostru de drept, care ar trebui să servească drept factor de descurajare.”
După respingerea – de către Curtea Constituțională – a unei părți fundamentale a reformei privind autonomia diferențiată (un punct calificativ al programului de guvernare), noii judecători ai Consultei au fost aleși în februarie. Printre aceștia, fostul consilier juridic al premierului Meloni (cota FdI), considerat și „părintele” prim-ministrului. Este rezonabil sau lipsit de sens să ne temem de mâinile dreptei asupra unui organism care este gardianul Constituției noastre?
„Temerile legate de pierderea independenței Curții Constituționale au fost întotdeauna nefondate. Sunt 15 judecători, aceștia provin din trei surse diferite de legitimitate (șeful statului, magistrați, trei cincimi din Parlament). Majoritatea actuală a putut propune doar 2 judecători din 4 și toți au fost aleși cu acordul celeilalte părți, așa cum era de așteptat. Nu trebuie să cădem în constituționalismul anxiogen care vede pericole chiar și acolo unde nu există.”
Pe 2 iunie 1946, Italia – pentru prima dată cu vot universal – a ales să abandoneze monarhia. Și a făcut-o printr-o consultație istorică. Anul acesta, la șase zile după această aniversare, țara este chemată să se exprime în privința muncii și a cetățeniei. odată cu referendumul din 8-9 iunie. Tema abținerii este principala, odată cu dezbaterea privind atingerea cvorumului. Credeți că renunțarea la un instrument al „democrației directe”, cum ar fi referendumul, înseamnă renunțarea la Cartă?
„Instituția trebuie regândită prin creșterea semnăturilor la 800 de mii și reducerea cvorumului: altfel este greu de utilizat într-o epocă a abținerii structurale ridicate.”
Cinci întrebări. Câte Da și câte Nu?
„În acest caz specific, cele patru întrebări despre muncă sunt dificil de înțeles nu doar din punct de vedere tehnic, ci și politic, deoarece nu sunt propunerile clasice pe care grupurile de opoziție care au pierdut în Parlament vor să le prezinte pentru a demonstra că sunt majoritare în țară, ci reprezintă un atac pe care o parte a opoziției îl face la adresa legilor aprobate de guvernul de centru-stânga. Întrebarea despre cetățenie este însă o poveste diferită, deoarece atacă o lege depășită, cu adevărat din alt secol. Din acest motiv, voi vota un Da convins doar la această ultimă întrebare și invit, împreună cu membrii asociației reformiste Libertà Eguale, să evaluăm de la caz la caz dacă să votăm Nu sau să respingem buletinul de vot la cele 4 întrebări despre muncă.”
