Sărbătorile de Primul din mai nu pot fi o liturghie goală de sens, ci, dimpotrivă, o oportunitate de a da un nou impuls activității sindicale. Ca? El vorbește despre asta în acest interviu acordat FIRSTonline. Marco Bentivogli, fără îndoială cel mai bun sindicalist italian al celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, ca lider al Fim-Cisl și astăzi ca și ieri un vulcan de idei. Pacea și democrația juste și durabile ca premise pentru dezvoltare, o scutire structurală de impozite pentru muncă și un pilon european al șomajului legat de politici active reale ale forței de muncă, apoi salariul minim și un model contractual „contemporan” sunt pietrele de temelie ale gândirii sale. Și din nou: referendumul privind Legea locurilor de muncă „nu ar rezolva adevărata problemă” de a oferi certitudine în ceea ce privește drepturile lucrătorilor și întreprinderilor, în timp ce este timpul să ne gândim la un „Statut al lucrătorilor 4.0”. Ar fi suficient să se pună în aplicare 10% din ideile inovatoare ale lui Bentivogli pentru a reda strălucire acțiunii sindicale. Să auzim.
Bentivogli, Ziua de 1 Mai din acest an are de-a face cu două războaie nerezolvate, cu trumpismul domnind suprem și cu un scenariu economic internațional și național care nu promite nimic bun: care ar trebui să fie, în opinia dumneavoastră, busola sindicatelor pentru a face față dificultăților momentului?
„Pacea și democrația adevărate, juste și durabile sunt condițiile prealabile pentru dezvoltare. Ofensiva rusă în curs în nord-estul Ucrainei și reaprinderea fronturilor din Sumy demonstrează că războiul este departe de a se fi încheiat. La sud de Mediterană, negocierile privind armistițiul din Gaza fac un pas înainte și doi pași înapoi, dar rămân singura modalitate de a opri masacrul civililor. Trebuie să guvernăm și să nu suferim «turnare trumpiană» a economiei mondiale, care va avea efecte negative asupra lucrătorilor (inclusiv asupra celor americani). Noile tarife americane pentru producție au împins FMI să reducă creșterea globală până în 2025 la 2,8%. Sindicatul european trebuie să ceară o politică industrială comună privind inovația tehnologică, generarea de tehnologii și competențe și transferul către lucrători și întreprinderi privind transformarea digitală, inteligența artificială, energia, cipurile, bateriile și lanțurile scurte de aprovizionare, materiile prime și critice, în loc să se închidă într-un neoprotecționism impotent. Este păcat că țările europene, alături de ReArm Eu, răspund fără o ordine anume.” Și e păcat că sindicatele americane nu au învățat inutilitatea protecționismului. „Având în vedere că inflația este încă peste ținta BCE, avem nevoie de scutiri structurale de impozite pe muncă și de un pilon european de indemnizații de șomaj, legate de politici active reale de ocupare a forței de muncă, finanțate cu fondurile rămase ale programului Next Generation EU.”
Dacă ocuparea forței de muncă în Italia dă semne de îmbunătățire, nu este cazul salariilor, care – așa cum a amintit și președintele Mattarella – rămân printre cele mai mici din Europa: nu este oare timpul ca sindicatele să se trezească și să promoveze un nou sezon de negocieri pentru a îmbunătăți nu doar cele mai mici salarii, ci și pe cele din segmentele intermediare ale lumii muncii, având în vedere, evident, productivitatea și inovația în organizarea muncii?
„Avem o rată record de ocupare a forței de muncă din istoria noastră (62,8%). Peste 24 de milioane de angajați. Dar cu multe puncte sub media europeană, în special pentru femei și tineri. Datele ne arată o populație activă care este în creștere, dar îmbătrânește. În ultimii 20 de ani, numărul persoanelor de peste 50 de ani care au lucrat s-a dublat (datorită reformelor sistemului de pensii care au prelungit timpul petrecut în muncă) și din cauza dezîntineririi populației italiene. În ceea ce privește salariile, avem nevoie de răspunsuri și instrumente inteligente. Avem nevoie de un salariu minim, bine făcut, pentru locurile de muncă cu venituri mici. Iar pentru creșterea salariilor trebuie să abordăm problemele productivității (ineficiența administrației publice, nanismul corporativ, adoptarea slabă a tehnologiilor, competențele medii foarte scăzute) și să reconstruim un model contractual care să fie cel puțin «contemporan». Să redeschidem imediat negocierile privind contractele expirate, recuperând inflația. Modelul nostru contractual nu a rezistat creșterilor inflaționiste din 2022-2024: prea multe contracte naționale nereînnoite și un timp mediu de reînnoire de peste 24 de luni.” Scutit de creșterile de impozite și de bonusurile de performanță: fiecare euro din salariul de „nivelul doi” trebuie să coste mai puțin decât un euro din tabelul salarial. Purtați negocieri teritoriale, în special pentru întreprinderile mici sau zonele cu costuri ridicate ale vieții. Nici măcar negocierile descentralizate nu sunt în creștere, să nu le confundăm cu acordurile ștampilate la nivel teritorial pentru acordarea de scutiri de taxe. Indexarea inteligentă a productivității cu indicatori transparenți este necesară chiar și în IMM-uri. Negocierea lanțului de aprovizionare este necesară urgent pentru contracte și platforme, unde se concentrează munca slabă. Dreptul subiectiv la formare trebuie extins peste tot: mai multe competențe = mai multă valoare adăugată = mai mult salariu + stabilitate contractuală”.
Ziua de 1 Mai din acest an este traversată și de tunul liber al referendumului împotriva Legii locurilor de muncă promovată de Cgil al lui Landini: care este orientarea dumneavoastră în această privință?
„Respect efortul democratic. Nu cred că această criză de reprezentare (care îi privește pe toți) poate fi depășită prin inversarea rolurilor. Partidele de centru-stânga au externalizat literalmente problemele legate de muncă către CGIL. Aceasta din urmă, în loc să se preocupe de acest dezinteres, a profitat de el ca de o oportunitate. Reprezentarea politică și socială sunt de altă natură și nu pot fi recâștigate prin amestecarea funcțiilor și inițiativelor. Contractele sunt o problemă foarte serioasă, la fel ca și siguranța și concedierile. Dar totemul Jobs Act are puțin de-a face cu acestea din urmă. Abrogarea puținului care a mai rămas din această măsură ar pune în joc legislația anterioară modificată de intervențiile Curții Constituționale. Din acest motiv, avem nevoie de partide care să se ocupe serios de forța de muncă, pentru că referendumul nu ar rezolva adevărata problemă: regulile sunt contradictorii, stratificate și complicate, mixul potrivit pentru a nu oferi certitudine în privința drepturilor lucrătorilor sau întreprinderilor, ci multă muncă avocaților. Suntem Republica cu certitudinea litigiilor.” Cu drepturi și îndatoriri atât de neclare încât sunt inaplicabile pentru majoritatea lucrătorilor. De aceea este păcat că până și un referendum pe probleme de muncă are mai degrabă aroma unei „confruntări de stânga” infinite, incapabilă să facă să coexiste culturi diferite în cadrul său.
Și care ar fi calea corectă, în opinia dumneavoastră?
„Calea de urmat este un «Statut al lucrătorilor 4.0» care: să clarifice nenumăratele contradicții ale disciplinei concedierilor, să mențină reintegrarea în muncă pentru discriminare și concedieri vădit nefondate; să extindă protecția la munca pe platforme și la lucrătorii independenți dependenți economic; să introducă un drept universal la formare continuă; să promoveze participarea lucrătorilor în consiliile de administrație și comitetele ESG. Avem nevoie de un decalog al drepturilor sociale pentru toți lucrătorii, indiferent de contractul lor (angajat/independent, normă întreagă/parțială). Ziua de XNUMX Mai nu este doar o amintire: este un șantier permanent pentru viitor.”
